luni, 14 iulie 2014

CAPITOLUL 27-Centrul de relaxare



Fata isi lasa capul pe spatele bancii,savurand aerul parfumat si privind la copacii cu flori albe,ce inconjurau casa.Nostalgia pe care o simtise cu o seara inainte disparuse ca un fum,de indata ce se intorsese in orasul ei drag,Zathora.Ii privi pentru a mia oara cladirile albe si parcurile ce inconjurau in cercuri concentrice Universitatea si Marea Biblioteca.
Vremea era foarte insorita si o oarecare umiditate se simtea in aer,presimtind o ploaie colorata dupa-masa.Pe cand sta adancita in ganduri,simti o unda telepatica calda si pana sa se mai dumireasca,il zari pe Andras intrand in parc,cu pasul lui mare si hotarat.Se indrepta spre ea si pe masura ce se apropia,un zambet incepea sa ii infloreasca pe fata,ca un evantai ce se deschide.
-Uite-o si pe ratacitoarea noastra,s-a saturat de pribegie si s-a intors acasa.
-Inca te mai consideri amuzant,nu-i asa?clipi ea.
-Indubitabil,draga.Sunt sigur ca ti-au lipsit glumele mele,nu cred ca pilotul se preteaza la asa ceva,el este o persoana serioasa...
-Nu stii nimic despre Mark ca sa te pronunti,asa ca mai bine taci Andras,ii zise ea prefacandu-se ofensata.
Acesta se aseza langa ea,si soarele incepu sa i se joace in buclele intunecate care ii mangaiau umerii.O privi pe fata fara sa mai spuna nimic,intuind cam ceea ce gandea dupa complexitatea formelor-gand emise in directia lui.
-Imi place ca noi doi putem vorbi fara cuvinte.Gandeste-te cata economie de timp si energie...
Fara surase.
-Am chef sa ma duc la o plimbare prin parcul central,vii cu mine?Ca de obicei,nu este nimeni acasa,mama e plecata cu bunica la Universitate sa il vada pe Luk in incubator.Are cam 6 luni acum.
-Ce frumos,mereu mi-au placut reuniunile de familie,clipoci el.
-Si mie imi plac foarte mult,probabil din cauza ca ne vedem asa de rar,dar sper ca la balul anual sa vina toata lumea,macar matusile mele si bunica.
-Cum ar putea sa rateze asa ceva,gandeste-te ca intri si tu in randul lumii acum,rase el.
-Adica?Vorbesti de parca pana acum am locuit in pom,dragul meu geaman...
-Nimic nu-mi face placere mai mare decat sa te tachinez.Pari plictisita.Eu zic sa ne ducem in parcul mare de langa Universitate si sa ne distram putin in mini-biosfere sau in sala de proiectii.
-Cuvantul tau e lege pentru mine,ii zise ea ridicandu-se de pe banca greoi.
-Sa nu-mi zici ca ti-ai pierdut indemanarea,te simt cam atrofiata draga.
Azura ii lovi peste spate cu un pumn sanatos.
-Mai esti convins ca mi-am pierdut vigoarea?
-Auuu,ce cruda esti cu mine...Cred ca mi-ai dislocat spatele,zise Andras jucand teatru.
-Sa vii si tu cateva zile pe Enike,sa stai in atmosfera de acolo si apoi sa vezi cum esti cand te intorci.Sa nu mai amintesc nesuferitele dureri de cap.
-Ai facut si tu cunostinta cu ele?rase el.
Cei doi luara banda transportoare principala care ii duse cu viteza spre centrul Zathorei.
Parcul se intindea in toate directiile,inconjurand Universitatea si era impartit in sectoare.Cei doi se indreptara spre zona de recreere,unde trona o cladire cu forme vegetale,unduioase, fabricata dintr-un material albastru,transparent,cu aparenta fluida.Cand au intrat inauntru aproape ca s-au ciocnit de multimea vesela de tineri care ieseau afara,dupa o scurta vizita la bazinele de inot si la terenurile de sport.Au urcat cu liftul pana la ultimul etaj,apoi au ajuns pe acoperisul ce adapostea o imensa piscina.Privelistea era tulburatoare, din loc in loc se zareau oaze verzi cu palcuri de copaci cu flori albe, zona rezidentiala cu numeroase cladiri in forma de sfera,scoica sau jumatate-de-rodie,lacurile artificiale cu apa lor albastra scanteietoare si cerul cu nuante de bleu si violet.In departare,apele lui Thefta frematau usor.
Azura isi lua costumul pentru inot,compus din doua piese si incepu sa taie in lungime piscina,cu bratele ei prelungi.Andras o urma de indata,spre celalalt capat al acoperisului-piscina,unde nu se afla atat de multa lume.Se sprijinira de marginea bazinului,cu ochii spre priveliste frumoasa din fata.
-Niciodata nu o sa ma pot satura de acest oras,sopti Andras.
-Si pe buna dreptate,nu ii lipseste nimic pentru a fi perfect.O sa-mi para rau atunci cand va trebui sa il parasesc.
-Te gandesti la ce ma gandesc si eu?o intreba el cu ochi scanteietori.
-Da,s-ar putea sa nu il mai vad multa vreme dupa Initiere,daca aleg sa lucrez pentru Comandament.
-Sa inteleg ca ai decis deja ceea ce vei face?
Azura privi ganditoare orasul colorat apoi se intoarse spre el.
-Nu,nu sunt inca convinsa si oscilez intre mai multe alternative.O sa raman o vreme pe acasa,ca sa fie si mama multumita;ea tot spera ca o sa ma apuc de medicina si o sa raman sa lucrez aici,dar cred ca stie ca nu va fi asa.Pana mai raman,vreau sa ii fac pe plac,sa nu zica ca nu am luat in calcul toate posibilitatile.
-Dar drumul tau e creionat deja,ca sa zicem asa.Semeni mult cu tatal tau,ii zise el.
-Sa vezi ce mult seman cu bunica mea,si aici nu ma refer doar la aspectul fizic,rase ea.
-Eu ma identific cel mai mult cu tata,cam asa era si el in tinerete,mai zbuciumat de fel,pus pe ganduri si fapte mari,probabil ca o sa lucrez in Uniunea Stelara,asa cum a facut si el.Are acolo o multime de contacte,care ma vor ajuta poate in ceea ce aspir.
-Cand spui aspir,te gandesti cumva la cum sa faci curatenie?Sa sti ca avem un robot-aspirator foarte bun acasa,mama il foloseste...
Andras o impinse de cap si o scufunda in apa,dar ea se zbatu si iesi la suprafata,apoi incepu sa il ude din toate directiile.Andras o lua pe umerii lui si incepu sa alerge prin piscina,apoi se arunca cu tot cu fata in apa adanca.Se intalnira la trei metri adancime si pornira intr-o tacita intrecere subacvatica,spre celalalt capat.
Fireste,dupa cateva minute Andras fu nevoit sa ia o gura de oxigen si asta ii aduse un plus fetei,care innota ca o sageata albastruie.Ajunsa la finis,urca scarile si iesi din bazin,apoi se intinse pe un sezlong,cu picioarele goale in iarba,si respirand precipitat.Peste cateva secunde,brunetul se tranti si el in sezlongul de alaturi,confectionat dintr-un material translucid,ca sticla topita.
-Se pare ca ma bati si la categoria innot,dar ce sa ii faci,nu toata lumea are anumite privilegii...genetice,glumi el.
Fata inchise ochii,oferindu-se razelor calde ale soarelui.
-Daca ma mai ironizezi,o sa te poftesc in sala de jocuri,ca acolo suntem pe picior de egalitate si atunci sa te vedem,domnule...
El se intinse mai bine,apoi puse mana langa sezlong si apasa butonul ce se afla pe dispozitivul cilindric de langa.Se auzi un zgomot subtire,apoi masinaria elibera pe o tava doua coktailuri de fructe.
-Poftim,sa nu te dezhidratezi draga mea,ii zise cu acelasi zambet zeflemitor pe buze.
-Cata grija imi porti tu mie,ca un adevarat frate,rase fata.Mmm,este licoarea mea favorita,cum de ai ghicit?
-Oare?
-Sa fie telepatia de vina?
-Sunt mari sanse in acest sens,rase Andras.Maine-dimineata ne vedem la antrenamente,sper.Nu vreau ca sa faci os"mort"si sa iei cumva bataie de la cineva de pe acolo.Nu cred ca ai suporta umilinta...
-Cuvantul "infrangere"nu are ce cauta in vocabularul meu,tin sa iti atrag atentia!
-Ahh da,am uitat de mandria care ii caraterizeaza pe membrii familiei Allazar...
-Noi preferam sa ii spunem demnitate,dar fie si cum spui tu,il ironiza ea.
-Te-ai ofuscat?clipi el des,din cauza luminii.
-Eu!?isi dadu ea ochii peste cap.Nicidecum!
-Asta imi intareste parerea despre mandria voastra...
Azura il pocni;brunetul ii prinse mana ca intr-un cleste si o lipi de obrazul lui.Statu asa cateva secunde,parand ca nu mai vrea sa ii dea drumul.
Fata il privi ironica cu ochii el albastrii.
-Acum imi poti da bratul inapoi?
El rase,dezvaluind o dantura orbitor de alba si ii lasa mana.
-Multumesc.
-Vrei sa mergem putintel la regenerare?o intreba el intr-un tarziu.
-Da,chiar simt nevoia...Ma simt ciudat de obosita,murmura ea.
-Poate ar trebui sa ii faci o vizita lui Erass.
-Poate...
Peste o jumatate de ora,cei doi se relaxau in cele doua sarcofage de cristal,cu capac transparent,care emiteau lumina,ce ii brazda de sus pana jos,ca intr-un flux-reflux de culori.O muzica linistitoare izvora din pereti,aducand corpul emotional la parametrii normali.Azura nici nu realiza cand o fura somnul.

Clipi des,simtind o atingere.Zari ochii negri ai lui Andras privind-o atent.
-Chiar ai avut nevoie de relaxare,dormi de o jumatate de ora.
-Ce ciudat,zise ea si declansa dispozitivul.Se ridica din sarcofag cu miscari lente,molatice.
-Mmm,cred ca ma simt mult mai bine acum.Mergem in Sala Jocurilor?Eu si tu contra invadatorilor!
-Asta e Azura pe care o cunosc eu,se inveseli el subit.Cine ajunge ultimul e cel mai mare lenes!
Andras o rupse la fuga pe coridorul lung,urmat de fata.Pe drum,aproape se lovi de un grup de atleti ce traversau zona dedicata sporturilor.
Barbatul brunet deschise o usa si intra intr-o sala mare,intunecoasa,presarata de labirinturi virtuale cat vedeai cu ochii.Manevra ceva la un panou si labirintul se lumina brusc,intr-un galben pal.
-Ce alegem de data asta?
-Programul Cyborg,se pronunta ea.
-Arma?
-Pistol cu unda,sa le topim circuitele,si sabie.
-Ai zis ca vrei in echipa?
-De data asta da.Nu as vrea sa te simti umilit de faptul ca te bat iar,si inca in aceeasi zi.
-Haha...Bine,cyborgi sa fie,din aia de trei metri,ca sa te simti stimulata!rase el.
Dupa ce seta ce trebuia,Andras se indrepta spre intrarea in labirint si isi prinse bratara de incheietura stanga.Fata ii imita gestul.
-Sper ca iti mai amintesti cum sa te lupti,ca nu vreau un scor mic la jocul asta.
-Pazeste-mi spatele iar eu iti pazesc fundul,arunca ea.
-Nu mai bine facem invers?rase Andras.
Azura il pocni dupa ceafa,apoi activa bratara.In secunda urmatoare corpul ei fu imbracat in armura ce sclipea spectaculos in albastru.Daca nu ai fi atins-o,ai fi putut jura ca este reala.Andras facu la fel,cu singura deosebire ca a lui era de culoare neagra.
Pasira cu mare atentie prin labirint,unul in spatele celuilalt.
-Nu uita,sa nu te tinteasca in frunte,ca pierdem jocul.
-Mai bine te-ai preocupa de tine,ca eu ma descurc,il intepa ea.
-Iti mai amintesti punctul lor sensibil?ii zise el pe masura ce se deplasau in labirintul intortocheat.
Bratara isi schimba culoarea din verde in rosu,semn ca o amenintare se apropia.Din peretele din dreapta aparu un cyborg in armura cenusie,urias,care flutura amenintator o arma.In secunda urmatoare,din spatele lui Andras aparu inca unul,care scoase o sabie cu laser si il ataca.Azura privi in fata ei cu ochii stransi si vazu iesind din pereti alti si alti cyborgi care se indreptau spre ei.Deschise focul asupra lor,rostogolindu-se pe jos,astfel incat sa nu o poata ochi,si el la randul lor isi activara pistoalele uriase.Nimeri trei dintre ei,care se volatilizara pe data si se indrepta trufasa spre cel mai mare dintre ei.Acesta scoase o sabie uriase,presarata cu butoane si se incinse un duel pe cinste.Intre timp,Andras se lupta cu doi cyborgi deodata,care ajunsesera in proximitatea lui,respirand greoi.
Lupta se incheie fara mari dificultati,si se asterni linistea.
-Lumea asta virtuala scoate tot ce e mai bun din mine,rase Andras,stergandu-si fata.
-Abia nu depozitezi grasime pe tine,ironiza ea.Ce urmeaza?Ce a fost pana acum,cam floare la ureche sincer...
Coridorul palpaia si bratara isi schimba culoarea in violet,semn ca se aflau pe drumul gresit.Azura coti spre coridorul din stanga,colorat in rosu.Se indreptara precauti,cand din podea rasarira o duzina de cyborgi-caine,latrand metalic si fluturandu-si cozile.Cei doi se asezara umar in umar si trasera fara incetare,iar animatiile se volatilizara.Lupta continua vreme de o ora,pe masura ce se apropiau de finalul jocului,cyborgii se inmulteau si deveneau tot mai puternici.Armura virtuala a lui Andras fu atinsa in dreptul umarului,si bratara lui palpaie.
-Tocmai ti-au fost scazute zece puncte,mormai nemultumita Azura.
-Eh,ce conteaza zece puncte dintr-o suta?rase el.
-Eu vreau sa castig acest joc cu punctaj cat mai mare,asa ca fii atent de acum incolo.
-Da,sa traiti!zise el militareste si pufni in ras.
-Ce gasesti asa de amuzant?zise ea si se intoarse spre el,cu mainile infipte in sold.
-Nu gasesc nimic amuzant,stii bine ca nu imi permit sa rad de tine pentru ca...
Un cyborg urias isi facu aparitia in spatele ei.Andras ridica pistolul si trase exact pe langa urechea Azurei,direct in pieptul gigantului.Fata auzi zgomotul specific volatilizarii si se intoarse surprinsa.
-Tocmai ti-am "salvat"viata,ii replica el.
Ea incrunta din sprancene.
-Asta nu te scuteste de la nimic,zise ea tafnoasa.
-Nu ai recunoaste ca sunt bun de ceva nici daca te-as pica cu ceara,rase el.
-Dar esti foarte bun! Sa imi pazesti spatele...La inaintare insa,lasa pe altii mai capabili!zise ea si o lua de-a lungul coridorului.
Andras o urma amuzat,facand glume pe seama ei,pe care ea se prefacea ca nu le pricepe.Dupa ce invinsera un cybord gigantic de cinci metri si consumara toata munitia,jocul se sfarsi.In capatul coridorului palpai o luminita si intreg labirintul disparu,dezvaluind sala goala.Concomitent,armurile lor se disipara.Deasupra pluti auriu un numar:88 puncte.
-Daca ar fi fost real,tu ai fi fost acum grav ranit,aproape mort,ii zise ea.
-Pana ajungem la partea cu realitatea,mai avem timp sa ne antrenam.Haide,camarade sa ne indreptam spre dusuri,o lua el pe dupa umeri.


Umbrele se lungeau pe Merkana,indreptandu-se vijelios spre un crepuscul colorat.Fulgere se zareau prin norii de un albastru inchis,incarcati de electricitate.Pe poarta parcului intrara doua femei izbitor de asemanatoare,daca nu ar fi fost culoarea pielii ce le diferentia,care mergeau molcom spre casa,razand.
Azura sta in camera ei,pe patul pufos,privind tavanul cu ochii intredeschisi.Simti o unda in mintea ei si se indrepta spre bucatarie.Acolo o gasi pe Arissa si pe Enuk care luau masa alaturi de o femeie inalta,bine facuta,cu umeri puternici si talie bine dezvoltata,cu parul cenusiu si lung pana la jumatatea spatelui,cu pielea albastruie ca cerul Zathorei.
Fata cu ochi nelinistiti fugi repede spre ea si o stranse in brate.
-Bunico,in sfarsit ai venit...
Femeia o stranse la piept cu drag,si parul lor cenusiu se amesteca,de nu le mai puteai deosebi una de cealalta.Enuk zambi.
-As prefera sa imi spui Almena,apelativul de bunica ma face sa ma simt foarte batrana,zambi ea...
-Aiurea,arati foarte bine mama,rase Enuk.
-Daca nu ar fi sarcofagul...Azura,scumpa mea,lasa-ma sa te privesc...Mare Univers,ce ai mai crescut,si ce femeie superba ai devenit!
-Multumesc bunico...Almena,zise ea sovaitor.
Femeia rase.
-Sunt sigura ca o sa te obisnuiesti pana la urma.Acum esti destul de mare ca sa imi poti spune pe nume,cred ca o sa-ti fie mai usor asa.
Femeia ii mangaie bratele si continua sa o priveasca cu ochii ei indigo inchis.
-De cand astept sa am o discutie particulara cu tine,sa imi spui ce aventuri ai mai avut in ultimul timp,ce planuri ai de viitor,ce meserie ti-ai ales...
-Eu as lua-o putintel mai usor,replica Arissa.Inca nu a avut Initierea si nu s-a decis ce sa aleaga...
-Nonsensuri,draga mea...Sunt sigura ca ea stie exact ce doreste sa faca,dar inca nu se poate pronunta.
O lua pe fata de brat.
-Sa mergem la o plimbare prin Sala Oglinzilor,draga mea.Iti amintesti ca acolo era locul tau favorit cand erai copil?
-Sigur ca imi amintesc,murmura Azura,cu gandul la viziunile ce le avusese datorita cristalelor.
Cele doua femei se plimbau agale prin sala imensa,cu sclipiri viorii.Oglinzile sclipeau spectaculos odata cu venirea crepusculului,iar candelabrul din cristal alb suspendat deasupra emitea o lumina palida.
-Draga mea,voiam sa te intreb daca Arissa ti-a mentionat ceva despre mostenirea ta de familie.
-La ce te referi,bunico?
-Ma refer la mostenirea ta genetica,la talentele native,la abilitatile tale extrasenzoriale...
-Nu mi se spune nimic,in cea mai mare parte a timpului si nu inteleg de ce atata secretomanie.
Almena ii zambi.
-Toate lucrurile la timpul lor.Fireste,dupa Initiere vei avea parte si de tratamentul special al familiei Allazar,in care ti se vor explica anumite lucruri;vei intelege mai bine de ce posezi anumite talente si cum le poti valorifica.Daca te gandesti sa lucrezi pentru Federatie,cel mai probabil te vei orienta spre luptele tactice,spionaj,misiuni de recuperare si alte asemenea.Pentru aceasta,nu ai nevoie doar de o pregatire buna in sala de antrenamente,ci si de o pregatire psihica corespunzatoare si desigur trebuie sa fii initiata in arta amorului sacru si a seductiei.
Azura se uita la ea ciudat.
-Si cu ce m-ar putea ajuta pe mine in lupte tainele amorului sacru?
-In lupte nu-ti va fi de folos,dar in misiunile de spionaj categoric.Vezi tu draga mea,acolo armele conventionale nu mai sunt de ajuns si trebuie sa inveti sa utilizezi si arme din arsenalul seductiei.
-Tu ai folosit asemenea metode?
-Desigur.Spionajul presupune control mental,manipularea adversarului,hipnotizare si de ce nu,seductie.Faci orice ca sa iti atingi scopul,acolo unde armele ar crea mai degraba un dezastru decat sa repare situatia.
-Intr-adevar,nu prea ma pricep la astfel de lucruri.
-Prostii scumpa mea,esti un talent innascut.Mi-a povestit Arissa ca toti barbatii care te cunosc cad rapusi in fata ta,mai rau ca pe campul de bataie,rase ea.Trebuie sa te folosesti de acest farmec pe care il posezi,nu sa il lasi nepotentat.Cand vei stapani aceasta arta,nici un barbat,indiferent de ce rasa ar apartine,nu va putea sa iti reziste si atunci il vei putea manipula usor.Inca nu ai idee cat de puternica esti.Desigur,vei folosi aceste tactici doar in misiuni de aceasta natura,nu si cu ceilalti barbati.Nu de alta,dar nu cred ca iti doresti un zombi langa tine,ci un barbat real.
-Nu m-au preocupat in mod special Legaturile,sopti ea.
-Si totusi mi se pare ca ai deja o Legatura cu barbatul numit Mark.
Azura o privi surprinsa.
-Credeai ca nu stiu?Mie nimic nu imi scapa,scumpo,sunt la curent cu noutatile.Dar asta e doar inceputul,multe alte experiente te asteapta pana in momentul in care iti vei gasi Perechea.
-Toata lumea aduce vorba de aceasta pereche,dar eu cred ca lucrurile sunt putin exagerate.
-Ce vrei sa spui?
-Adica este posibil sa existe,dar la aceasta varsta ar trebui sa punem accent mai mult pe cariera,decat pe amor.Avem o eternitate in fata pentru asta...
Femeia isi dechise fata intr-un zambet mandru.
-Semeni atat de mult cu mine!Arissa a fost mereu orientata spre partea asta cu familia si copiii,eu ma gandeam doar la cariera si cum sa avansez in grad mai repede.Insa,sa nu cazi in aceasta capcana si sa nu mai vezi nimic altceva.Trebuie sa pastram un echilibru in toate aspectele vietii noastre.Deocamdata ai si tu dreptatea ta,esti foarte tanara si ai tot timpul inainte.Dar asta nu inseamna ca nu vei primi Initierea amoroasa.
-Sunt dechisa la orice care ma poate ajuta sa evoluez,zise Azura.
-Asta-i fata mea!Esti la fel de sarguincioasa ca si Enuk.Acum sa nu crezi ca am venit de pe Enoa asa de florile marului,draga mea.Cat timp voi sta la voi,sunt indrumatorul tau,am sa te invat multe lucruri,nu doar la nivel teoretic,ci si practic.Anul maturitatii trebuie sa te prinda pregatita.
-Apreciez ca ai venit sa ma ajuti.
-Un fleac draguta mea,fac asta de cateva generatii si nu vreau sa-mi ies din mana,rase ea.Mai ales ca acum stau la vatra si nu mai am parte de actiune;in curand se va naste fratiorul tau si atunci voi avea de munca.Probabil ca si tu cand vei avea copii,ii vei aduce tot pe Enoa,pentru pregatire,nu-i asa?
-Exista vreun profesor mai bun decat tine?mustaci Azura.
-In ceea ce priveste cresterea copiilor,sunt maestru in arta rabdarii curiozitatii si zburdalniciei Inocentilor,rase ea.Pentru toti vine un moment in care trebuie sa ne stabilizam,obosesti la un moment dat de umblat hai-hui si iti doresti linistea din sanul familiei.Insa nu foarte multa liniste,ca ti se infunda urechile!
Cele doua rasera,si Azura o stranse pe femeie mai tare de brat.
-Crezi ca o sa ma descurc la Initiere,bunico?
Ea o privi atent.
-Esti o Allazar,nu uita.La noi in familie cuvantul "infrangere"nu exista!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu